x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Focar de COVID-19 la Primăria Sebeș. Zece funcționari au fost confirmați cu noul coronavirus

Focar de COVID-19 la Primăria Sebeș. Zece funcționari au fost confirmați cu noul coronavirus

01 Oct 2020   •   16:26
Focar de COVID-19 la Primăria Sebeș. Zece funcționari au fost confirmați cu noul coronavirus
Sursa foto: Hepta

Zece funcționari ai Primăriei Sebeș au fost confirmați cu noul coronavirus, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

Astfel, în cursul săptămânii trecute, o persoană care este angajată a Primăriei municipiului Sebeș a anunțat că nu se mai prezintă la muncă, deoarece un membru al familiei a fost confirmat cu noul coronavirus, potrivit comunicatului.

„Drept consecinţă, toţi angajaţii primăriei care au intrat în contact direct cu aceasta au fost testaţi. Rezultatul testărilor, comunicate în cursul zilei de 1 octombrie, a arătat că încă 9 funcţionari ai Primăriei municipiului Sebeş au primit un rezultat pozitiv la testarea COVID-19. Niciunul dintre angajaţii primăriei nu manifestă, până la această oră, simptome specifice bolii şi vor face toate analizele medicale necesare", se mai menţionează în comunicat.

Birourile reprezentanților primăriei se află în sediul situate în Parcul Arini. În ceea ce privește activitatea primăriei de la sediul situate în centrul municipiului, respective serviciile de Relații publice, Impozite și taxe, Evidența populației, aceasta nu a fost afectată.

 

×
Subiecte în articol: primaria sebes coronavrius