x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Fum la Institutul Oncologic din Cluj

Fum la Institutul Oncologic din Cluj

de Redacția Jurnalul    |    16 Dec 2025   •   10:41
Fum la Institutul Oncologic din Cluj
Sursa foto: Hepta/Pompierii au intervenit în Cluj

Pompierii clujeni au intervenit, marți dimineața, după ce alarma a pornit la Institutul Oncologic de pe strada Republicii din Cluj-Napoca. Nu au fost făcute evacuări și nicio persoană nu a avut nevoie de ajutor medical.

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în urma unei solicitări privind degajări de fum dintr-un aparat pentru aer condiționat, amplasat în exteriorul Institutului Oncologic de pe strada Republicii din municipiul Cluj-Napoca.

Au fost alocate două autospeciale pentru stingerea incendiilor și, preventiv, un echipaj SMURD.

Echipajele operative au constatat faptul că arderea a fost lichidată, până la sosirea pompierilor, de către personalul din cadrul unității spitalicești.

Nu au fost necesare măsuri de evacuare din interiorul spitalului.

Nu au fost persoane care să solicite consult medical în urma acestui eveniment.

(sursa: Mediafax)

×