x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Trei bărbați au furat peste 120 de panouri fotovoltaice

Trei bărbați au furat peste 120 de panouri fotovoltaice

de Redacția Jurnalul    |    06 Sep 2023   •   15:30
Trei bărbați au furat peste 120 de panouri fotovoltaice

Trei bărbați au fost reținuți de polițiștii din Hunedoara într-un caz de furt dintr-un parc fotovoltaic din comuna Ghelari.

Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați în 1 septembrie de administratorul unei societăți comerciale, care a reclamat că, în cursul anului 2023, persoane necunoscute au sustras din incinta unui parc fotovoltaic amplasat pe raza comunei Ghelari mai multe panouri fotovoltaice și invertoare.

În 3 septembrie, polițiștii au organizat o acțiune în urma căreia au reușit prinderea în flagrant a doi bărbați din municipiul Hunedoara, în vârstă de 19 și de 41 de ani. Cei doi încercau să vândă pe un site de vânzări bunurile sustrase, respectiv 128 de panouri fotovoltaice, 11 invertoare și 9 suporți de invertoare – în valoare de peste 344.000 lei. Acestea au fost recuperate de polițiști.

În urma probatoriului administrat, polițiștii i-au reținut pentru 24 de ore pe cei doi bărbați, cercetările continuând în vederea documentării întregii activități infracționale.

În urma cercetărilor efectuate, luni, polițiștii au mai identificat un bărbat de 66 de ani, din județul Sibiu, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat reclamate. Și acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: furt panouri fotovoltaice