x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Cetățean sirian depistat ascuns într-un sac la punctul de trecere al frontierei Giurgiu

Cetățean sirian depistat ascuns într-un sac la punctul de trecere al frontierei Giurgiu

de Redacția Jurnalul    |    08 Noi 2024   •   14:45
Cetățean sirian depistat ascuns într-un sac la punctul de trecere al frontierei Giurgiu

Un cetățean sirian a fost depistat ascuns într-un sac de către polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse.

Incidentul a avut loc în dimineața zilei de vineri, în jurul orei 07:45, când un ansamblu rutier condus de un cetățean ucrainean de 56 de ani s-a prezentat la frontieră pentru a intra în România. Vehiculul, înmatriculat în Ucraina, transporta oficial granule de PVC pe ruta Turcia-Ucraina.

În timpul controlului de frontieră, polițiștii au descoperit un bărbat ascuns într-un sac, în interiorul vehiculului. Persoana, un bărbat de 30 de ani, nu avea documente de identitate asupra sa și a declarat verbal că este cetățean sirian.

Conform protocolului româno-bulgar, atât șoferul ansamblului rutier, cât și cetățeanul sirian au fost predați autorităților bulgare pentru continuarea investigațiilor și aplicarea măsurilor legale necesare.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: giurgiu sirian frontieră