x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Grave probleme la 4 spitale din Suceava, nu mai au în stoc ser antiviperin și vaccin antirabic

Grave probleme la 4 spitale din Suceava, nu mai au în stoc ser antiviperin și vaccin antirabic

29 Iun 2017   •   17:08
Grave probleme la 4 spitale din Suceava, nu mai au în stoc ser antiviperin și vaccin antirabic

Spitalele municipale din Câmpulung Moldovenesc, Rădăuţi şi Fălticeni nu mai au în stoc ser antiviperin, iar Spitalul Gura Humorului a epuizat dozele de vaccin antirabic, a declarat presei, joi, adjunctul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu. 

Aceasta a spus că s-a solicitat spitalelor din judeţ o situaţie la zi a stocurilor de vaccin antitetanic, antirabic şi ser antiviperin, iar în urma centralizării datelor transmise s-a comunicat UNIFARM un necesar estimativ pentru aceste produse, până la sfârşitul anului. 

Potrivit datelor transmise de spitale, vaccinul antirabic lipseşte de la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, iar stocul de ser antiviperin este epuizat la spitalele municipale din Câmpulung Moldovenesc, Rădăuţi şi Fălticeni, singura unitate spitalicească din judeţ ce dispune de toate cele trei produse fiind Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, care mai avea în stoc, miercuri, 278 de doze de vaccin antitetanic, 366 de doze de vaccin antirabic şi nouă doze de ser antiviperin. 

La nivelul judeţului, stocul este de 494 de doze de vaccin antitetanic, 426 de doze de vaccin antirabic şi 12 doze de ser antiviperin, iar DSP Suceava a transmis UNIFARM un necesar estimativ, până la sfârşitul anului, de încă 33 doze ser antiviperin şi 67 de doze de ser antirabic. AGERPRES

×
Subiecte în articol: ser antiviperin vaccin antirabic