x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Mascații au descins la Arad, în dosarul privind introducerea ilegală de deșeuri în țară

Mascații au descins la Arad, în dosarul privind introducerea ilegală de deșeuri în țară

de Redacția Jurnalul    |    16 Apr 2024   •   09:37
Mascații au descins la Arad, în dosarul privind introducerea ilegală de deșeuri în țară
Sursa foto: Hepta

Polițiștii și procurorii DIICOT fac, marți, șapte noi percheziții în județul Arad, într-un dosar deschis în octombrie 2023 privind constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă calificată.

În urma activităților desfășurate în 1 octombrie 2023 de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT Timișoara, marți, 16 aprilie 2024, au fost puse în executare 7 mandate de percheziție domiciliară, în județul Arad, într-un dosar privind săvârşirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă calificată.

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2021, în zona de vest a ţării (judeţele Timiş, Arad, Bihor şi Hunedoara), precum şi în Bucureşti, mai multe persoane s-ar fi constituit într-un grup infracţional organizat, specializat în introducerea fără drept în ţară de deșeuri provenite din spaţiul intracomunitar, în scopul obţinerii de beneficii financiare substanțiale.

Audierile se vor desfășura la sediul DIICOT Timișoara.

Activitățile sunt realizate cu sprijinul specialiștilor din cadrul ANAF și comisarilor Gărzii Naționale de Mediu. Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: deșeuri ilegale grup infractional