x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Imagini șocante! Un curier nepalez a fost agresat în trafic la Iași

Imagini șocante! Un curier nepalez a fost agresat în trafic la Iași

de Redacția Jurnalul    |    23 Ian 2026   •   19:30
Imagini șocante! Un curier nepalez a fost agresat în trafic la Iași
Sursa foto: spynews.ro/Un șofer din Iași a vrut să lovească un curier nepalez în trafic.

Un curier nepalez care se deplasa pe un scuter a fost agresat, miercuri seară, de un șofer din Iași.

Incidentul a fost filmat de un martor și devenit viral pe rețelele de socializare. 

Manevră periculoasă surprinsă pe cameră

Imaginile arată cum șoferul a deschis portiera mașinii în mers și are un schimb de replici aprinse curierului. Apoi s-a îndreptat cu mașina spre acesta, în încercarea de a-l lovi. 

Poliția Rutieră Iași s-a sesizat din oficiu pe 21 ianuarie, după ce imaginile au fost postate online de un alt particpant la trafic.

Șoferului agresiv i s-a suspendat permisul auto pentru 30 de zile iar cercetărle contnuă pentru infracțiunea de tentativă de omor. 

”Având în vedere imaginile video apărute în spațiul public referitoare la un comportament agresiv în trafic, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași este abilitat să comunice următoarele: La data de 21 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași - Biroul Rutier s-au sesizat și efectuează verificări pentru stabilirea întregii situații de fapt, pentru identificarea persoanelor și luarea măsurilor legale ce se impun”, a transmis poliția din Iași.

Incidentul a stârmnit un val de reacții pe rețelele sociale. 

Cazuri similare

În urmă cu câteva săptămâni, un livrator din Asia a fost scuipat și bătut de o tânără în localitatea Popești Leordeni. De asemenea, un alt livrator a fost bătut până a intrat în comă de un bărbat în Cluj-Napoca, notează spynews.ro.

×
Subiecte în articol: nepalez iasi
Parteneri