x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu într-o biserică veche de 70 de ani din Vaslui

Incendiu într-o biserică veche de 70 de ani din Vaslui

de Redacția Jurnalul    |    22 Noi 2022   •   08:03
Incendiu într-o biserică veche de 70 de ani din Vaslui

Un incendiu a cuprins în noaptea de luni spre marți o biserică din localitatea Chersăcosu, județul Vaslui. Nu au fost înregistrate victime.

Potrivit ISU Vaslui, pompierii au intervenit în noaptea de luni spre marți cu trei autospeciale de stingere cu apă și o ambulanță SMURD la un incendiu izbucnit la acoperișul bisericii din satul Chersăcosu, comuna Stănilești, veche de peste 70 de ani. La intervenție a participat și SVSU Stănilești.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la acoperișul și turla bisericii existând pericolul de propagare la întregul lăcaș de cult.

Nu au fost înregistrate persoane rănite.

Incendiul a fost stins după aproximativ două ore.

Au ars acoperișul și turla pe o suprafață de aproximativ 70 metri pătrați, două covoare și mobilier din lemn. De asemenea, s-au degradat aproximativ 60 metri pătrați tavan din lemn, stuf și lut, tencuiala bisericii, o sobă, piese de mobilier și produse textile. Au fost salvate cărțile bisericești, altarul bisericii și diferite piese de mobilier.

Potrivit pompierilor, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un coș de fum defect și neprotejat termic față de materialele combustibile din apropiere.

 

×
Subiecte în articol: incendiu biserica