x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu la un hotel din Ploiești

Incendiu la un hotel din Ploiești

23 Iun 2024   •   16:50
Incendiu la un hotel din Ploiești
Sursa foto: Hepta

Pompierii prahoveni au intervenit duminică la un incendiu produs la un hotel din Ploiești. Incendiul a afectat un motor electric de la nivelul centralei termice. În incinta hotelului se afla doar funcționarul de la recepție.

„Incendiu unitate hotelieră în municipiul Ploiești, str. Independenței. Au fost alertați pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești, care s-au deplasat pentru gestionarea situației operative cu 2 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. Incendiul a afectat un motor electric de la nivelul centralei termice, amplasat la subsolul clădirii. Incendiul a fost lichidat în cel mai scurt timp, nefiind înregistrate probleme deosebite. Concomitent, pompierii au acționat pentru evacuarea fumului care inundase subsolul clădirii”, transmite ISU Prahova.

În incinta hotelului se afla doar funcționarul de la recepție, astfel că nu s-a impus evacuarea altor persoane.

Nu sunt înregistrate victime.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: incendiu hotel Ploiești