x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu într-un bloc din Capitală. 30 de persoane au fost evacuate

Incendiu într-un bloc din Capitală. 30 de persoane au fost evacuate

17 Iul 2021   •   08:01
Incendiu într-un bloc din Capitală. 30 de persoane au fost evacuate
Sursa foto: ISU București

Pompierii din București intervin sâmbătă dimineața pentru stingerea unui incendiu care a a izbucnit într-un bloc. 30 de persoane au fost evacuate.

Potrivit ISU București, incendiul are loc la ultimul etaj al unui bloc de pe Bulevardul Iancu de Hunedoara.

Conform pompierilor, incendiul se manifestă cu flacără puternică în interiorul unui apartament și cu degajare mare de fum.

La fața locului intervin nouă autospeciale de stingere, trei autoscări și echipaje SMURD.

30 de persoane au fost evacuate.

Două persoane au fost transportate la spital. Este vorba de o fată de 16 ani, care a fost dusă la Spitalul Grigore Alexandrescu, și de o femeie de 81 de ani, dusă la Spitalul Floreasca.

Intervenția pompierilor este în desfășurare. „Incendiul este localizat, nu mai există pericol de extindere”, a transmis ISU București.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incendiu