x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu la locomotiva unui tren de persoane care circula de la București la Pitești

Incendiu la locomotiva unui tren de persoane care circula de la București la Pitești

06 Aug 2021   •   19:16
Incendiu la locomotiva unui tren de persoane care circula de la București la Pitești

Pompierii din Dâmbovița au intervenit vineri pentru stingerea unui incendiu ce a izbucnit la locomotiva unui tren în gara Găești.

Potrivit ISU Dâmbovița, incendiul s-a manifestat în compartimentul motor al locomotivei unui tren în gara orașului Găești. Trenul de persoane circula pe ruta București - Pitești și avea 80 de călători.

La fața locului au intervenit pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor de pompieri, locomotiva era desprinsă de vagoane.

Echipajul SMURD a făcut o verificare a tuturor pasagerilor din tren, dar nu au fost înregistrate persoane rănite.

Incendiul a fost stins rapid de pompieri utilizând stingătoare din dotarea locomotivei și de pe autospecială.

(sursa: Mediafax)

×