x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Inconștiență la volan: șoferiţă din Bucureşti, depistată cu 127 km/h la Sascut. Dimineaţă, doi tineri muriseră aici

Inconștiență la volan: șoferiţă din Bucureşti, depistată cu 127 km/h la Sascut. Dimineaţă, doi tineri muriseră aici

de Redacția Jurnalul    |    07 Sep 2024   •   18:29
Inconștiență la volan: șoferiţă din Bucureşti, depistată cu 127 km/h la Sascut. Dimineaţă, doi tineri muriseră aici
Sursa foto: Arhiva Jurnalul

O tânără în vârstă de 24 ani, din Bucureşti, a fost depistată, sâmbătă, de poliţiştii rutieri, conducând cu viteza de 127 kilometri pe oră, în localitatea Sascut.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău, şoferiţa are permis de conducere de trei luni de zile în maşină se afla un minor în vârstă de 4 ani.

"Tânăra a fost sancţionată contravenţional de poliţişti cu amendă în valoare de 1.485 lei, iar ca măsură complementară i-a fost reţinut permisul de conducere pentru 120 zile, fiindu-i eliberată dovadă fără drept de circulaţie", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, comisarul Cătălina Creţu.

Sâmbătă dimineaţă, doi tineri au murit şi alte două persoane au fost rănite grav în urma coliziunii dintre două autoturisme, la Sascut.

Poliţiştii fac apel la toţi participanţii la traficul rutier să conştientizeze faptul că nerespectarea regulilor de circulaţie poate conduce la tragedii.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

AGERPRES 

×
Subiecte în articol: viteza soferita sascut bucuresti morti