x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incredibil! O femeie din Botoşani a găsit un şoarece mort într-o cutie cu pastă de tomate

Incredibil! O femeie din Botoşani a găsit un şoarece mort într-o cutie cu pastă de tomate

11 Sep 2018   •   12:32
Incredibil! O femeie din Botoşani a găsit un şoarece mort într-o cutie cu pastă de tomate

Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au deschis, marţi, o anchetă, după ce o femeie din Botoşani a sesizat faptul că a descoperit într-o cutie cu pastă de tomate un şoarece în putrefacţie. 

Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Botoşani, Mirel Rogalschi, a declarat că persoana respectivă s-a prezentat la sediul CJPC cu produsul în care se afla şoarecele mort. 

Femeia a cumpărat pasta de tomate pe 7 septembrie dintr-un magazin din municipiul Botoşani, iar animalul mort a fost descoperit trei zile mai târziu, în momentul în care a deschis cutia. 

Oficialul CJPC susţine că inspectorii vor dispune retragerea de la comercializare a întregului lot de produse, în cazul în care va fi identificat la comerciant. 

"Controlul va fi extins şi la producătorul din Prahova. Noi vom trimite adresa către colegii noştri din Prahova şi aceştia, împreună cu Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, vor face control şi la producător", a afirmat Rogalschi. AGERPRES

×