x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Infracțiuni financiare grave. Percheziții în București

Infracțiuni financiare grave. Percheziții în București

de Redacția Jurnalul    |    20 Iul 2023   •   09:28
Infracțiuni financiare grave. Percheziții în București

Percheziții în București și Ilfov, fiind vizat un grup infracțional care, în numele unor contracte false cu instituții ale statutului, a înșelat o firmă cu 28 milioane de lei.

Procurorii DIICOT și polițiștii din Ilfov fac, joi, 23 de percheziții domiciliare în Ilfov și București, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave și tăinuire.

Practic, în 2021, asociatul unic al unei societăți comerciale, cetățean străin, împreună cu alte trei persoane, au constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat alți trei membri, în scopul prejudicierii unei alte societăți comerciale, prin crearea unor false relații comerciale, prejudiciul adus victimei ridicându-se la aproximativ 28.000.000 lei.

În acest sens, liderul grupului infracțional i-a prezentat persoanei vătămate parte din membrii grupului ca fiind persoane influente în mediul de afaceri, cu contracte încheiate cu instituții ale statutului, în scopul de a o determina să încheie contracte cu societatea sa, informează DIICOT.

Pentru a întări convingerea victimei că relația comercială va fi benefică pentru ambele părți, membrii grupului infracțional au contractat aproximativ 2.500 tone de produse agricole care s-au livrat parțial (1.150 tone), iar pentru inducerea în eroare a persoanei vătămate au fost emise bilete la ordin pentru restul cantității. Următorul contract având ca obiect 220 de autovehicule de transport a fost prezentat tot ca o achiziție destinată unei instituții publice, ce urma să fie achitat tot cu bilete la ordin, persoana vătămată livrând 80 de astfel de autovehicule, pe care membrii grupului le-au depozitat în diverse locații, în vederea valorificării.

La data scadentă, persoana vătămată a constatat că biletele la ordin emise pentru ambele contracte nu aveau acoperire.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: perchezitii DIICOT prejudiciu