Un bărbat care avea mandat de executare cu închisoarea a fost prins la pescuit de către jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean „Alexandru Vaida Voevod” Cluj.
Vineri seara, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Alexandru Vaida Voevod” Cluj se afla în misiune în zona lacurilor din cartierul Gheorgheni, Cluj-Napoca.
În timpul legitimării documentelor legale ale persoanelor aflate la pescuit, jandarmii au depistat un bărbat care se sustrăgea executării unei pedepse.
În urma verificării acestuia, a reieşit că T.C. avea mandat de executare cu închisoarea pentru o infracţiune la regimul circulaţiei din luna noiembrie 2019.
Jandarmii clujeni l-au condus pe bărbat la IPJ Cluj pentru continuarea demersurilor legale.
(sursa: Mediafax)