x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Jaf la Casa Judeţeană de Pensii Timiş. Au fost furate sume importante de bani

Jaf la Casa Judeţeană de Pensii Timiş. Au fost furate sume importante de bani

16 Sep 2019   •   11:04
Jaf la Casa Judeţeană de Pensii Timiş. Au fost furate sume importante de bani

Poliţiştii au demarat o anchetă după ce reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii (CJP) Timiş au sesizat faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracţie în sediul instituţiei şi ar fi sustras sume de bani, a informat, luni dimineaţa, purtătorul de cuvânt al IPJ, Alexandra Petrovici.

Ea a adăugat că poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale s-au deplasat la sediul instituţiei şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. AGERPRES

×