x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un liliac a băgat spaima într-o familie din Lazu, județul Constanța

Un liliac a băgat spaima într-o familie din Lazu, județul Constanța

de Redacția Jurnalul    |    03 Iun 2025   •   17:15
Un liliac a băgat spaima într-o familie din Lazu, județul Constanța

 Un liliac a intrat într-un apartament din Lazu, județul Constanța, și a băgat spaima în familie, care a sunat, în timpul nopții de luni spre marți, la 112 pentru ca jandarmii să intervină și să captureze micul mamifer.

Potrivit Jandarmeriei Constanța, o intervenție mai puțin obișnuită a avut loc marți, când a fost semnalat un liliac în interiorul unui apartament din localitatea Lazu.

„Alerta a venit în jurul orei 02:15, printr-un apel la numărul unic de urgență 112. O femeie a semnalat prezența neașteptată a micului mamifer zburător în locuința sa”, transmite Jandarmeria Constanța.

O echipă de jandarmi s-a deplasat la adresa indicată, iar forțele de ordine au reușit să captureze liliacul fără a traumatiza animalul.

După ce s-au asigurat că este nevătămat, jandarmii au eliberat liliacul în mediul său natural.

 

 

×
Subiecte în articol: liliac spaima Constanța