x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Mai mult de 20 de persoane publice pedalează în aceste zile pentru copii cu autism

Mai mult de 20 de persoane publice pedalează în aceste zile pentru copii cu autism

17 Dec 2016   •   17:20
Mai mult de 20 de persoane publice pedalează în aceste zile pentru copii cu autism
Sursa foto: wikipedia

Peste 20 de persoane publice, bloggeri şi jurnalişti, pedalează sâmbătă şi duminică în sprijinul copiilor cu autism în cadrul campaniei "Pedalăm spre fapte bune" organizată de Asociaţia Help Autism. 

Participanţii vor pedala câte 30 de minute pe o bicicletă statică aşezată în zona intrării principale din centrul comercial Sun Plaza. Startul a fost dat de bloggeriţa Andra Nicula. Pe parcursul zilei de sâmbătă vor mai pedala Gianina Corondan, Diana Negru (blogger), Bogdan Alexandrescu (Chef Dexter), Andi Bruner (promotor sport şi campanii pentru copii), Paul Georgescu (cel mai rapid român care a traversat Canalul Mânecii fără costum de neopren), Daniela Bojincă (blogger), Carmen Albişteanu (blogger), Laura Lazăr (preşedintele Asociaţiei Help Autism), Laureţiu Bocai (Help Autism), Gabriela Malutcu (blogger). 

În cea de-a doua zi a campaniei sunt aşteptaţi să pedaleze actriţa Cristina Cioran, Ioana Nicolescu (blogger), Oana Botezatu (jurnalist), Loredana Ailincăi (jurnalist), Alex Crăciun (jurnalist), Veronica Soare (blogger), Daniela Bojincă (blogger), Marius Chivu (scriitor), Adrian Ion (căpitanul echipei de rugby CSM Bucureşti), Lucian Ioniţă (jurnalist), Laura Ivăncioiu (jurnalist) şi Andi Bruner (promotor sport şi campanii pentru copii). 

 

"Dorim să strângem bani pentru copiii cu autism. Pentru că un copil cu autism are nevoie între 2 ore şi 8 ore de terapie pe zi, iar o oră de terapie costă 40 de lei, prin această campanie practic vrem să oferim suport financiar familiilor care au copii bolnavi de autism, dar şi să conştientizăm oamenii ce înseamnă un copil cu autism şi că, cu ajutorul orelor de terapie, poate fi integrat în societate întocmai ca un copil normal", a declarat Laura Iacobescu, reprezentant al Asociaţiei Help Autism, citează Agerpres.

"Toate aceste persoane publice pedalează ca să atragă atenţia asupra problemei autismului şi ca să convingă, să îmbie publicul care trece prin hipermarket să doneze pentru copiii cu autism", a mai spus Laura Iacobescu. 



Ea a precizat că în Romania, în anul 2015 erau înregistrate peste 8.000 de persoane cu autism, însă numărul real al acestora se apropie de 30.000, conform cifrelor ONG-urilor implicate în conştientizarea şi ameliorarea simptomelor afecţiunii. 

Campania se desfăşoară în week-end, între orele 14,00 şi 20,00, şi publicul este aşteptat să facă galerie celor care pedalează. 

Lângă bicicleta statică este amenajată o urnă, în care oamenii pot să doneze orice sumă doresc. Dacă vor dona minim 40 de lei, adică suficient pentru o oră de terapie, în schimbul ei vor primi o decoraţiune pentru bradul de Crăciun, potrivit organizatorilor.

×