Pe autostrada A2, între Lehliu şi Drajna, vizibilitatea este scăzută sub 50 de metri din cauza viscolului, iar între Fundulea şi Lehliu este sub 100 de metri. Deşi se acţionează şi se împrăştie material antiderapant, zăpada este readusă pe partea carosabilă de vântul puternic, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis marţi AGERPRES.
Pe toată reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi, inclusiv pe drumurile din judeţele aflate sub avertizare cod galben de ninsori şi vânt - Caraş-Severin, Călăraşi, Constanţa şi Mehedinţi, se circulă în condiţii de iarnă.
"La nivelul judeţului Constanţa au fost constituite cinci puncte de lucru temporare cu paramedici aparţinând Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în toate locaţiile în care există şenilate aparţinând CNAIR astfel: Centrul de Întreţinere Curentă A2 Valea Dacilor, Baza RAJDP Băneasa, Baza RAJDP Topraisar, Centrul de permanenţă Cogealac şi GI Chirnogeni", se arată în comunicat.
În ceea ce priveşte traficul feroviar, nu sunt înregistrate probleme deosebite, se circulă în condiţii de iarnă, existând posibilitatea anulării unor trenuri şi apariţia de întârzieri.
Potrivit sursei citate, două curse aeriene de la Bacău şi Iaşi au aterizat fără probleme pe Aeroportul Otopeni, iar două care urmau să decoleze de la Bacău şi patru de la Iaşi au fost anulate din cauza vântului şi a ceţii.
Porturile Medgidia, Midia, Murfatlar şi Bara Sulina sunt închise din cauza vântului puternic.
MAI precizează că nu sunt probleme de tranzit în punctele de trecere a frontierei, însă şoferii trebuie să ţină cont de faptul că în toate judeţele din sud ninge, iar în Bulgaria a fost emisă o avertizare de cod galben pentru ninsoare şi vânt.
"La nivelul celor patru judeţe aflate sub incidenţa codului galben au intervenit peste 1.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne cu 486 de mijloace", se menţionează în comunicat.
CNAIR a acţionat cu 740 de utilaje şi au fost utilizate peste 2.000 tone de material antiderapant şi 1,7 tone clorură de calciu.
Avertizarea de cod galben de ninsori şi viscol, pentru cele patru judeţe, este valabilă până marţi la ora 14,00. www.agerpres.ro