x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Șase marinari s-au intoxicat cu gaze în buncărul unei nave, pe Brațul Tulcea

Șase marinari s-au intoxicat cu gaze în buncărul unei nave, pe Brațul Tulcea

de Redacția Jurnalul    |    16 Sep 2023   •   09:43
Șase marinari s-au intoxicat cu gaze în buncărul unei nave, pe Brațul Tulcea
Sursa foto: ISU Tulcea

Pompierii din Tulcea au intervenit în noaptea de vineri spre sâmbătă pentru salvarea a șase marinari care s-au intoxicat cu gaze în buncărul unei nave sub pavilion Comores, acostată pe Brațul Tulcea.

Pompierii au fost solicitați, vineri seara, în jurul orei 23.00, prin apel la numărul unic de urgență 112 pentru a interveni pe o navă sub pavilion Comores, acostată pe Brațul Tulcea la mila marină 36, pentru extragerea a 6 marinari care se aflau în stare de inconștiență într-un buncăr al navei.

La fața locului s-au deplasat 5 subofițeri cu o autospecială de stingere, un echipaj SMURD, o ambarcațiune IB5, o ambulanță navală din cadrul SAJ Tulcea, o ambulanță navală privată și un echipaj din cadrul Poliției de Frontieră Tulcea cu 2 agenți de poliție.

„În urma recunoașterii făcută de pompierii tulceni în buncărul indicat de echipajul navei și după ce s-a stabilit că nu există pericol pentru salvatori, victimele au primit îngrijiri medicale de urgență la fața locului după care au fost extrase rând pe rând și transbordate pe ambarcațiunile navale care le-au transportat la cea mai apropiată unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate”, a transmis ISU Tulcea.

Din cele 6 victime, două au refuzat transportul la spital. O victimă a fost predată echipajului medical inconștientă, iar alte 3 au fost predate echipajelor medicale conștiente.

Intervenția, la care au participat în total 16 salvatori a durat mai puțin de o oră.

Victimele sunt de origine siriană (3 persoane), indiană (2 persoane) și egipteană (o persoană).

„Cauza probabilă de intoxicare a fost identificată ca fiind gazele produse de o motopompă ce se afla în funcțiune în zona în care aceștia își desfășurau activitatea”, au stabilit pompierii.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: marinari intoxicați gaze tulcea