Accidentul s-a produs joi dimineață, pe strada 1 Decembrie, din Bistrița. Un autoturism a izbit patru autoturisme parcate, continuându-și ulterior deplasarea.
După intervenția polițiștilor, autoturismul, condus de un tânăr de 22 de ani, din Bistrița, a fost la scurt timp oprit în trafic.
„Testarea cu aparatul etilotest a șoferului a indicat faptul că acesta se află sub influența alcoolului, rezultatul indicat fiind de 0,55 mg/L alcool pur în aerul expirat. Totodată a fost constatată rănirea ușoară a tânărului. În consecință, polițiștii au demarat cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului”, anunță Poliția Bistrița-Năsăud.