x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Monstruos! O adolescentă dintr-un orfelinat din Tulcea a fost obligată să se prostitueze

Monstruos! O adolescentă dintr-un orfelinat din Tulcea a fost obligată să se prostitueze

09 Feb 2018   •   17:24
Monstruos! O adolescentă dintr-un orfelinat din Tulcea a fost obligată să se prostitueze

 Două persoane sunt cercetate în stare de arest preventiv după ce au răpit o minoră aflată sub supravegherea statului într-un centru de plasament şi au obligat-o să se prostitueze.

Felicia Iancu şi Ionuţ Avram au răpit-o, la finele lunii trecute, pe adolescenta de 16 ani din zona unui popas aflat pe raza comunei Horia.

Cei doi, potrivit anchetei efectuate de poliţişti sub îndrumarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), au transportat-o pe minoră într-un apartament din municipiu, unde, ameninţând-o cu un pistol cu bile şi cu un cuţit, au legat-o cu un lanţ de un calorifer şi au obligat-o să se prostitueze.

"Victima a întreţinut raporturi sexuale cu o singură persoană de sex masculin, la data de 3.02.2018, după ce în prealabil a fost îmbrăcată cu haine noi cumpărate de către inculpata Iancu Felicia şi vopsită la păr, iar inculpatul Avram Ionuţ a întreprins demersuri pentru găsirea unor alţi clienţi, inclusiv cetăţeni vietnamezi, în vederea întreţinerii de relaţii sexuale cu persoana vătămată", se arată într-un comunicat al DIICOT.

În seara zilei de 6 februarie, profitând de faptul că cei doi indivizi lipseau de la domiciliu, dar şi de lipsa de atenţie a unui martor care trebuia să o supravegheze, adolescenta a reuşit să fugă din apartament şi să ceară ajutorul unui taximetrist pentru a-i anunţa pe poliţişti.

În ziua următoare, lucrătorii Poliţiei municipiului i-au reţinut pentru 24 de ore pe cei doi acuzaţi de comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

În timpul percheziţiilor efectuate la locuinţa lui Ionuţ Avram, dar şi în autoturismul acestuia, au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri de interes pentru cauză, iar joi, 8 ianuarie, cei doi acuzaţi au fost prezentaţi Tribunalului Tulcea cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Măsura a fost admisă de Tribunalul Tulcea. AGERPRES

×