x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Motociclist decedat, după ce a intrat într-o stivă de traverse depozitate în apropierea drumului

Motociclist decedat, după ce a intrat într-o stivă de traverse depozitate în apropierea drumului

16 Iun 2019   •   20:30
Motociclist decedat, după ce a intrat într-o stivă de traverse depozitate în apropierea drumului

Un motociclist în vârstă de 58 de ani, din Valea Lungă, a decedat duminică după ce, din cauza vitezei, a ieşit de pe carosabil şi a intrat într-o stivă de traverse, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

În timp ce conducea o motocicletă pe DN14B, în direcţia Valea Lungă-Micăsasa, bărbatul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, ieşind de pe carosabil şi intrând într-o stivă de traverse, a menţionat sursa citată.

Bărbatul a decedat ca urmare a leziunilor suferite. AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident motociclist