x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Noi zboruri de pe Aeroportul din Sibiu către Tunisia și Egipt

Noi zboruri de pe Aeroportul din Sibiu către Tunisia și Egipt

08 Ian 2020   •   12:22
Noi zboruri de pe Aeroportul din Sibiu către Tunisia și Egipt

Turiştii pot zbura pentru prima dată din această vară, direct spre Monastir (Tunisia) şi Hurghada (Egipt) de pe Aeroportul Internaţional din Sibiu (AIS).

"Anul 2020 aduce două noi destinaţii de vacanţă operate în sezonul de vară în premieră la Aeroportul Internaţional Sibiu. În sezonul de vară 2020 sunt disponibile de la Sibiu zboruri directe spre Monastir - Tunisia (destinaţie anunţată în cursul lunii noiembrie 2019) şi spre Hurghada - Egipt, zbor operat şi în sezonul de iarnă 2019-2020, zborurile fiind reluate pe această destinaţie şi în sezonul de vară", se arată într-un comunicat de presă al Aeroportului Internaţional Sibiu.

Din vara acestui an sunt disponibile trei zboruri directe din Sibiu către destinaţii de vacanţă spre: Antalya (Turcia), Monastir (Tunisia) şi Hurghada (Egipt).

Aeroportul Internaţional din Sibiu a înregistrat în 2019 o creştere a numărului de pasageri faţă de anii precedenţi.
"Statistica la nivelul lunii septembrie arăta faptul că peste 570.000 pasageri au tranzitat Aeroportul Internaţional Sibiu, depăşindu-se nivelul de trafic total înregistrat în întreg anul 2017", se mai precizează în comunicatul de presă al aeroportului.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: zboruri tunisia Egipt