x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Nouă hoteluri din Eforie Sud și Eforie Nord vor fi scoase la licitație

Nouă hoteluri din Eforie Sud și Eforie Nord vor fi scoase la licitație

04 Noi 2022   •   18:05
Nouă hoteluri din Eforie Sud și Eforie Nord vor fi scoase la licitație
Sursa foto: Shutterstock

Nouă hoteluri din Eforie Sud și Eforie Nord, precum și alte active de pe litoralul românesc, vor fi scoase la licitație în perioada următoare, în urma deciziei Transilvania Investments de a-și repoziționa portofoliul pe care îl deține în sectorul ospitalității.

Propunerea privind bunurile scoase la licitație va fi discutată în 29/30 noiembrie, în Adunarea Generală a Acționarilor companiei THR Marea Neagră, la care fondul de investiții deține 78,6% din acțiuni.

Alături de echipa de consultanți implicată, fondul de investiții a decis concentrarea resurselor pe o parte din portofoliul actual, alte active urmând a fi scoase la vânzare sau închiriate.

Dintre acestea, hotelurile Diana, Venus, Minerva, Jupiter, Complexul Bran Brad Bega din Eforie Nord și Capitol și Măgura din Eforie Sud oferă posibililor investitori acces la investiții în zone strategice de pe litoral, cu creșteri importante ale numărului de turiști în ultimii ani. Hotelurile sunt plasate pe sau în imediata apropiere a plajelor și sunt destinate în principal turismului de familie. Hotelurile însumează, în prezent, peste 1.000 de camere clasate la 2,3 sau 4 stele.

„Ne dorim un proces transparent în tot ceea ce înseamnă transferul acestor active în proprietatea viitorilor investitori. În calitatea noastră de acționari majoritari, am propus partenerilor din THR Marea Neagră implementarea unor proceduri și termene clare, astfel încât toți cei interesați să aibă acces rapid la informațiile necesare în evaluarea unor decizii de achiziție”, spune Radu Roșca, președinte executiv Transilvania Investments.

Conform calendarului ce va fi discutat în AGA, toate activele propuse spre vânzare vor fi scoase la licitație publică nu mai târziu de 31 ianuarie 2023, pe măsură ce procedurile de evaluare vor fi finalizate.

Transilvania Investments deține în prezent, prin companiile de turism din portofoliu, peste 8.000 de camere de hotel în întreaga țară, sectorul ospitalității acoperind 25% din portofoliul fondului.

Primele rezultate la 9 luni publicate de către companiile din turism arată o evoluție pozitivă pentru anul în curs.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: hoteluri licitatie