x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie în Timiș. O tânără s-a înjunghiat mortal pentru că soțul i-a cerut să nu mai bea

Tragedie în Timiș. O tânără s-a înjunghiat mortal pentru că soțul i-a cerut să nu mai bea

09 Oct 2022   •   10:40
Tragedie în Timiș. O tânără s-a înjunghiat mortal pentru că soțul i-a cerut să nu mai bea

O femeie de 32 de ani dintr-o localitate din județul Timiș a murit după ce s-a înjunghiat cu un cuțit în picior. Lama i-a atins artera femurală, iar femeia nu a mai putut fi salvată de echipajul medical.

Potrivit IPJ Timiș, incidentul s-a produs sâmbătă seara în localitatea Stamora Germană. Polițiștii Secției 8 Rurale Deta au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 32 de ani, s-a înjunghiat cu un cuțit în picior.

Sinucidere in Timis

Cuțitul a atins artera femurală și, deși au fost efectuate manevre de resuscitare de către echipajul de Ambulanță, medicii au constatat decesul la fața locului. Se pare că femeia a folosit cuțitul în timp ce se certa cu soțul care îi cerea să nu mai consume alcool.

„La data de 8 octombrie 2022, în jurul orei 19:10, polițiștii Secției 8 Rurale Deta au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 32 de ani, din localitatea Stamora Germană, s-a înjunghiat cu un cuțit în picior. Deși au fost efectuate manevre de resuscitare de către echipajul de Ambulanță ajuns la fața locului, fiind atinsă artera femurală, s-a constatat decesul”, a anunțat Poliția Timiș.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

 Mediafax

×
Subiecte în articol: sinucidere Timiş alcoolism