x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tâlhărie și omor la Botoșani

Tâlhărie și omor la Botoșani

de Redacția Jurnalul    |    20 Ian 2024   •   12:20
Tâlhărie și omor la Botoșani

Un tânăr de 22 de ani a fost reținut, vineri, de polițiști după ce în urmă cu câteva zile a intrat în casa unor bătrâni din comuna Coșula, județul Botoșani, pe care i-a lovit, iar unul dintre ei a murit.

Potrivit IPJ Botoșani, vineri a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 22 de ani din comuna Coșula, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată urmată de moartea victimei.

În seara zilei de 16 ianuarie, tânărul ar fi pătruns fără drept în locuința unor bătrâni din comuna Coșula, iar prin folosirea de violențe ar fi încercat să fure bani.

Tânărul ar fi lovit victimele, iar, în urma leziunilor suferite, bărbatul de 85 de ani a decedat.

Polițiștii au făcut vineri o percheziție domiciliară la locuința tânărului bănuit de comiterea faptei, prilej cu care au fost identificate bunuri care interesează cauza. Ulterior, acesta a fost dus la audieri, în urma cărora a fost dispusă reținerea sa pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani.

Cercetările sunt continuate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: talharit omor botosani