x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Zeci de pacienți de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, duși la spitalele din regiune

Zeci de pacienți de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, duși la spitalele din regiune

de Redacția Jurnalul    |    23 Noi 2023   •   08:20
Zeci de pacienți de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, duși la spitalele din regiune

Un număr de 29 de pacienți de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni au fost transportați, noaptea trecută, la spitalele din regiune, cu diverse mijloace de intervenție medicală. Un pacient dus la Spitalul Bârlad este în ATI. Oamenii au mâncat „pomană” de la o mănăstire și aveau simptome de enterocolită.

Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași, a anunțat, joi dimineață, că la Spitalul de Psihiatrie Murgeni au fost multiple cazuri de enterocolită acută cu șoc hipovolemic. La spital erau internați 142 pacienți cu boli cronice.

După ce au mâncat alimente pe bază de peşte, date „pomană” de o mănăstire, trei oameni au murit.

29 de pacienți au fost duși în alte spitale. Astfel, la spitalul din Bârlad au ajuns 15 oameni, dintre care unul este în ATI. La spitalul Vaslui sunt 9 pacienți, iar la Spitalul de Boli Infecțioase Iași 5. Pacienții ajunși la Iași sun două femei de 41 și 53 ani, respectiv trei bărbați de 50 și 51 de ani.

Pacienţii Spitalului de Psihiatrie Murgeni, judeţul Vaslui, au mâncat alimente pe bază de peşte, oferite de o mănăstire, conform Ministerului Sănătăţii. DSP Vaslui a ridicat probe din spital și le-a trimis la IML Iași.

Potrivit „Vremea Nouă”, pe lângă mâncarea oferită de pomană de călugării de la Florești, pacienții spitalului din Murgeni ar fi mâncat și conserve din pește.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: enterocolita spitale