x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Panică la Constanţa: Scafandrii ISU caută două persoane care ar fi dispărut în mare la Olimp şi Tuzla

Panică la Constanţa: Scafandrii ISU caută două persoane care ar fi dispărut în mare la Olimp şi Tuzla

14 Aug 2019   •   11:25
Panică la Constanţa: Scafandrii ISU caută două persoane care ar fi dispărut în mare la Olimp şi Tuzla

Scafandri ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea" caută o persoană care ar fi dispărut miercuri în mare, la Tuzla, iar în staţiunea Olimp au fost reluate căutările unui turist de 25 de ani, din Târgu Jiu, care ar fi intrat marţi în apă şi nu ar mai fi ieşit la ţărm.

Potrivit ISU, autorităţile au fost alertate miercuri, prin numărul unic de urgenţe 112, că două persoane sunt în pericol de înec, în zona plajei de la Tuzla. Ulterior, una dintre persoane a ieşit singură la mal, neavând nevoie de îngrijiri medicale.

"La Tuzla nu poate interveni ambarcaţiunea ISU, din cauza condiţiilor meteo, fiind valuri foarte puternice. Una dintre persoane a ieşit singură la mal şi nu are nevoie de îngrijiri medicale", a informat ISU, adăugând, ulterior, că pentru căutarea persoanei dispărute intervin salvamari şi doi scafandri, în zonă deplasându-se ambarcaţiunea SAR Artemis, din cadrul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM). La faţa locului este şi o ambulanţă SMURD de la Staţia Tuzla.

În căutarea turistului dispărut marţi dimineaţa la Olimp intervin o ambarcaţiune a ARSVOM şi doi scafandri ai ISU "Dobrogea".

Tot la Olimp, marţi seara, conform ARSVOM, la solicitarea Centrului Maritim de Coordonare Constanţa (MRCC), nava SAR Artemis a intervenit pentru salvarea a cinci persoane aflate în pericol de înec. Una dintre acestea a avut nevoie de îngrijiri medicale, cele cinci persoane fiind debarcate în portul Mangalia. AGERPRES

×
Subiecte în articol: persoane disparute olimp tuzla