x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Panică pe autostrada A1: O maşină a ars complet

Panică pe autostrada A1: O maşină a ars complet

09 Ian 2020   •   17:06
Panică pe autostrada A1: O maşină a ars complet

Pompierii au intervenit joi după-amiaza ca să stingă un incendiu în care a ars complet o maşină pe autostrada A1, în drum spre Sebeş, fără să fie nimeni rănit, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Alina Voina.

"ISU Sibiu a intervenit de urgenţă cu un echipaj de pompieri militari şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă pe A1, sensul de mers spre Sebeş, pentru localizarea şi lichidarea incendiului izbucnit la un autoturism. În momentul de faţă, incendiul, care se manifesta generalizat la întreg autoturismul, a fost localizat de către pompierii militari sibieni şi se lucrează pentru lichidarea acestuia", a explicat Alina Voina.

Potrivit sursei citate "nu sunt semnalate victime". 

www.agerpres.ro

×