x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Patru mașini în flăcări într-o parcare din Ploiești

Patru mașini în flăcări într-o parcare din Ploiești

de Redacția Jurnalul    |    10 Noi 2025   •   09:12
Patru mașini în flăcări într-o parcare din Ploiești
Sursa foto: Hepta

Două mașini s-au făcut scrum și alte două au fost grav avariate în urma unui incendiu care a izbucnit în noaptea de duminică spre luni într-o parcare din Ploiești, județul Prahova.

Potrivit ISU Prahova, în jurul orei 01:00, pompierii au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la mai multe autoturisme în Ploiești, pe strada Zarandului.

La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta generalizat la două mașini. Au fost afectate și altele două autoturisme care se aflau în proximitatea acestora.

Autovehiculele erau parcate și nu erau persoane la bord în momentul izbucnirii incendiului, astfel că nu au existat victime.

La finalizarea intervenției, pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, de la un scurtcircuit produs la unul dintre autoturisme.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: masini flacari parcare ploiesti