x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Peste 300 de persoane din județul Satu Mare se află în carantină

Peste 300 de persoane din județul Satu Mare se află în carantină

23 Iul 2020   •   10:42
Peste 300 de persoane din județul Satu Mare se află în carantină
Sursa foto: Hepta

Peste 300 de persoane din judeţul Satu Mare se află în carantină la domiciliu după modificarea legislaţiei, a transmis Instituţia Prefectului.

"La nivelul judeţului Satu Mare, în data de 23 iulie se află carantinate la domiciliu 305 persoane. Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 76 de vindecări şi 8 decese cauzate de coronavirus. De asemenea, până în prezent au fost testate 8.292 persoane şi au fost efectuate 11.225 teste".

De la începutul pandemiei au 86 de persoane au fost confirmate cu coronavirus.

 

×
Subiecte în articol: carantina satu mare