Un bărbat a murit după ce, în timp ce traversa joi regulamentar DN15, pe trecerea pentru pietoni, în localitatea Dumbrava, a fost lovit de un autoturism, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul Georgiana Moşu, a declarat, că accidentul s-a produs în jurul orei 12.00, la faţa locului deplasându-se un echipaj SMURD. Cadrele medicale au încercat în zadar să resusciteze victima, fiind constatat decesul.
Traficul rutier pe DN15 se desfăşoară îngreunat în zona producerii accidentului.
Poliţiştii rutieri au demarat cercetările pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul de circulaţie şi au deschis un dosar penal, pe numele şoferului implicat, pentru ucidere din culpă. AGERPRES