x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O pisică salvată dintr-un incendiu a intrat din nou în foc pentru că în casă avea pui

O pisică salvată dintr-un incendiu a intrat din nou în foc pentru că în casă avea pui

de Redacția Jurnalul    |    09 Dec 2023   •   00:05
O pisică salvată dintr-un incendiu a intrat din nou în foc pentru că în casă avea pui

O pisică a fost surprinsă într-o casă afectată de un incendiu în localitatea Stăneşti, judeţul Giurgiu, şi deşi a fost salvată de pompieri pe un geam, din locuinţa inundată de fum, a intrat din nou în casă şi nu a vrut să iasă până nu a văzut că şi cei doi pui ai ei au fost salvaţi.

"ISU Giurgiu a fost solicitat în noaptea de joi spre vineri să intervină în localitatea Stăneşti după ce casa unei familii a luat foc. Când au văzut fumul proprietarele locuinţei, două femei cu vârste de 63, respectiv 33 de ani, au ieşit afară din casă şi au solicitat ajutor autorităţilor. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD. Aceştia au constatat faptul că incendiul se manifesta în podul casei şi la acoperiş, pe o suprafaţă de aproximativ 70 de metri pătraţi, iar femeile au spus că în casă se aflau şi o pisicuţă cu doi pui care nu reuşiseră să iasă. Pompierii au pătruns în locuinţa afectată de incendiu şi inundată cu fum, pe un geam, şi au reuşit să salveze pisica, dar aceasta a intrat la loc în casă şi nu a ieşit până nu a văzut că şi cei doi pui ai ei au fost salvaţi", a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.

Acoperişul, podul casei şi camera în care se afla soba au ars în urma incendiului, iar alte două încăperi au fost afectate de fum.

Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza coşului de fum deteriorat.

×
Subiecte în articol: pisica incendiu pui