Doar o minune a făcut să fie evitată o catastrofă, după ce o bucată masivă de beton s-a desprins de pe pilonul central al podului de la Agigea şi s-a prăbuşit pe carosabil. Din fericire, nicio maşină nu a fost lovită, deşi traficul este extrem de aglomerat pe această porţiune, în plin sezon estival. Incidentul a fost confirmat de Marin Dima, şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa, potrivit replicaonline.ro. Explicaţia acestuia este halucinantă: bucata de beton a căzut din cauza ploilor! De precizat că în momentul producerii incidentului, la pod nu se efectuau niciun fel de lucrări. Traficul a fost închis în cursul dimineţii de joi pentru eliberarea carosabilului, iar ulterior a fost redeschis. Reamintim că podul proiectat şi construit în trei ani pe timpul lui Ceauşescu se află în reparaţii de zece ani şi nu se ştie când vor fi terminate. Între timp, traficul este închis cu regularitate, afectând sute de mii de persoane.
10 milioane de euro au costat lucrările neterminate ale podului, bani încasaţi de constructorul german Implenia