x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Poluare majoră pe 3 râuri din Iași. Nicolina, Bahlui şi Prutul, poluate cu ulei și hidrocarburi

Poluare majoră pe 3 râuri din Iași. Nicolina, Bahlui şi Prutul, poluate cu ulei și hidrocarburi

24 Feb 2017   •   18:07
Poluare majoră pe 3 râuri din Iași. Nicolina, Bahlui şi Prutul, poluate cu ulei și hidrocarburi

Specialişti din cadrul Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR) acţionează continuu cu utilaje şi echipamente pentru a limita efectele unei poluări accidentale cu uleiuri şi hidrocarburi care a afectat râurile Nicolina, Bahlui şi Prut, pe raza judeţului Iaşi, a anunţat vineri Ministerul Apelor şi Pădurilor. 

"Poluarea provine de de la transformatoarele societăţii Fortus din municipiul Iaşi. În data de 23 februarie, de pe platforma acestei societăţi, poluarea cu uleiuri şi hidrocarburi a pătruns în sistemul de canalizare pluvială. Deşi poluarea a fost parţial stopată la sursă, cu materiale absorbante, de către reprezentanţii societăţii, o parte din cantitatea de uleiuri şi hidrocarburi, sub formă de irizaţii, s-a propagat în aval, pe râul Nicolina. În acest context, ministrul Apelor şi Pădurilor, Adriana Petcu, a dispus ANAR să intervină de urgenţă", se spune în comunicat. 

Astfel, Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad a instalat şapte baraje absorbante pe râul Nicolina şi râul Bahlui, pentru reducerea efectelor poluării. Totodată a fost împrăştiat material absorbant pe suprafaţa apei în amonte de barajele plutitoare, în vederea reţinerii şi colectării irizaţiilor. 

Ministerul precizează că vineri, 24 februarie, a fost instalat suplimentar încă un baraj plutitor absorbant pe râul Jijia şi s-a continuat acţiunea de împrăştiere de material absorbant pe cursul râului Bahlui. O cantitate mult mai mică de uleiuri şi hidrocarburi este prezentă sub formă de irizaţii şi pe râul Prut. În aceste condiţii, în baza Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor Prutului şi a Dunării, Ministerul Apelor şi Pădurilor a informat ministerul de resort din Republica Moldova cu privire la situaţia apărută. 

"În cursul zilei de astăzi, 24 februarie 2017, au fost semnalate, în continuare, irizaţii de ulei şi hidrocarburi, pe cursul râului Bahlui şi Jijia, până la confluenţa cu râul Prut. Totodată, a fost continuată acţiunea de împrăştiere a 600 kg de material absorbant pe suprafaţa apei, în amonte de barajele plutitoare, în vederea reţinerii şi colectării irizaţiilor. Din cauza efectului presiunii gheţurilor, barajele absorbante sunt afectate şi necesită refaceri periodice. Sunt în curs de amplasare încă două baraje suplimentare, pe râul Jijia, amonte de confluenţa cu râul Prut (zona pod Moreni). Pentru limitarea poluării râului Prut, la Nodul Hidrotehnic Chipereşti, amplasat la cca.4 km amonte de confluenta Jijia - Prut, s-au efectuat manevre pentru devierea peliculei poluante, pe cursul de apă Jijia Veche, unde sunt pregătite materiale specifice limitării/stopării poluării", se menţionează întru-un comunicat al ANAR. 

Instituţia mai precizează că Administraţia Bazinală de Apă Siret a relocat la Administraţia Bazinală de Apă Prut - Bârlad o cantitate de 750 kilograme de material absorbant şi 120 ml (metri liniari) baraje absorbante în vederea asigurării necesarului de materiale necesar intervenţiilor. AGERPRES

×