Potrivit IPJ Constanța, polițiști din cadrul Secției de Poliție Port au fost sesizați marți cu privire la faptul că un bărbat ar fi căzut de la aproximativ opt metri, în timp ce ar fi efectuat reparații de sudură, în Dana 68 a Portului Constanța.
Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că este vorba despre un bărbat de 58 de ani.
Personalul medical ajuns la fața locului i-a aplicat bărbatului manevrele de resuscitare, ulterior fiind declarat decesul.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
(sursa: Mediafax)