Specialiştii Institutului Geologic al României au publicat, luni, pe site-ul instituţiei un raport preliminar privind alunecările de teren din satul gălăţean Izvoarele, după ce la sfârşitul săptămânii trecute au făcut cercetări la faţa locului, printre posibilele cauze fiind cutremurele de pământ sau exploataţiile petroliere din zonă.
Potrivit specialiştilor geologi, o posibilă cauză a alunecării terenului ar putea fi naturală, fiind legată de amplasarea localităţii pe un teren instabil, format din nisipuri şi pietrişuri, dar şi de multitudinea de seisme înregistrate aici în perioada 2013-2016.
O altă posibilă cauză ar putea fi cea antropică, vorbindu-se despre "fenomene de tasare diferenţiată a terenurilor, datorate exploatării de petrol şi gaze pe cele trei domuri ale structurii petrolifere Independenţa pe care se află amplasate şi localităţile Izvoarele şi Slobozia Conachi".
Raportul preliminar al Institutului Geologic al României mai precizează că, pentru stabilirea cu precizie a cauzelor reale care au condus la fenomenul de instabilitate a terenului, sunt necesare alte studii detaliate în teren.
Dincolo de cauze, autorităţile locale aşteaptă de la specialişti şi soluţii.
"Vorbim de soluţii pe termen scurt, imediate, căci de soluţii pe termen lung am discutat deja - consolidarea malurilor, plantarea de puieţi de copaci acolo, pentru stabilizarea malurilor, dar o soluţie pe termen scurt nu avem şi de aceea aşteptăm din partea specialiştilor o recomandare, noi nu ne putem pronunţa", a declarat preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, Costel Fotea.
Joi seară, în satul Izvoarele s-a înregistrat o alunecare de teren, produsă pe versantului unui deal, fenomen care continuă să se manifeste şi în prezent şi care a determinat autorităţile locale să evacueze o stână cu 250 de oi din zonă.
Primarul localităţii Slobozia Conachi, de care aparţine satul Izvoarele, a precizat că dacă sâmbătă, viteza de deplasare a alunecării de teren punea în discuţie chiar varianta evacuării unei părţi din sat, în ultimele 24 de ore terenul s-a deplasat doar cu opt centimetri.
"Terenul care aluneca către sat s-a deplasat doar cu opt centimetri, iar cel care se deplasa către stână, doar cu şase centimetri. Noi am evacuat stâna de acolo, ciobanul şi-a dus oile de acolo, dar am vorbit azi cu el şi mi-a zis că le aduce înapoi, pentru că nu se mai mişcă terenul. Nu se mai pune problema evacuării populaţiei", a declarat luni Dragomir.
Localitatea Izvoarele este cunoscută ca fiind situată într-o zonă seismică deosebită, în anul 2013 fiind înregistrate de la finele lunii septembrie şi până în noiembrie nu mai puţin de 437 de seisme, de diferite intensităţi, unele însoţite şi de zgomote puternice. Alte 30 de cutremure, unele cu intensitatea maximă de 2,4 grade pe scara Richter, s-au înregistrat în septembrie şi octombrie 2014, iar la sfârşitul lunii octombrie 2015 s-au semnalat patru cutremure într-o singură zi.
După mai multe măsurători ale specialiştilor de la INFP, aceştia au precizat că seismele sunt de natură tectonică şi nu au legătură cu exploatările petroliere din zonă, pe seama cărora localnicii pun şi acum producerea seismelor, dar şi alunecările de teren. AGERPRES
Geologii însă apreciază că: "Dintre cauzele antropice se pot invoca posibile fenomene de tasare diferenţiată a terenurilor, datorate exploatării de petrol şi gaze pe cele trei domuri ale structurii petrolifere Independenţa pe care se află amplasate şi localităţile Izvoarele şi Slobozia Conachi.
Activitatea veche de exploatare pe această structură cît şi actualele sonde de extracţie amplasate spre est, în zona localităţilor Negrea şi Schela pot fi avute în vedere cauze antropice de modificare a suprafeţei terenului.
Acest fapt este posibil, avînd în vedere fragilitatea nivelelor impermeabile ce separă nivele nisipoase cu petrol şi gaze.
O activitate de extracţie bazată şi pe sonde injecţie ar amplifica apariţia unor fenomene de instabilitate în tot acest areal".