x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Prefectul judeţului Mureş: Tornada a afectat 353 de case la Cuci şi Dătăşeni

Prefectul judeţului Mureş: Tornada a afectat 353 de case la Cuci şi Dătăşeni

21 Iun 2016   •   11:44
Prefectul judeţului Mureş: Tornada a afectat 353 de case la Cuci şi Dătăşeni

Prefectul judeţului Mureş, Lucian Goga, a anunţat marţi că ultima evaluare arată că în urma tornadei de duminică seara la Cuci şi Dătăşeni au fost afectate 353 de acoperişuri ale locuinţelor, 12 dintre acestea fiind distruse în totalitate.

'Ieri (luni, n.r.) am rămas la Cuci şi Dătăşeni până la lăsarea serii. În cursul zilei de astăzi 102 angajaţi ai MAI sunt din nou la faţa locului să ajute populaţia la acoperirea locuinţelor. Ieri a fost destul de greu datorită faptului că nu se găseau materiale de construcţii, respectiv ţigle să acopere casele. S-au luat ţigle de pe anexele gospodăreşti pentru a nu lăsa casele neacoperite. Comunitatea a avut o reacţie destul de bună, la unii au venit copiii şi i-au ajutat. Aseară deja satele Cuci şi Dătăşeni aveau alt aspect. Am mulţumit tuturor celor implicaţi pentru că au dat dovadă de profesionalism. Am fost în fiecare curte, oamenii ne-au simţit aproape şi chiar le-am fost de un real folos. Electrica a adus generatoare de mare putere în Cuci şi Dătăşeni, astfel încât la căderea serii cele două localităţi erau alimentate cu energie electrică, excepţie au făcut locuinţele care au prezentat avarii la reţea. Acum avem 248 de consumatori nealimentaţi în judeţ (din şapte localităţi, n.r.) din aproape 14.000 câţi am avut după furtună', a declarat Lucian Goga.

Potrivit prefectului, lucrările de reparaţii la case în cele două sate sunt în curs, mai puţin la anexele gospodăreşti, şi că cel mai important este că, în ciuda amplorii fenomenului, nu s-a înregistrat nicio victimă omenească la Cuci şi Dătăşeni.

Goga a precizat că a fost demarat procesul de evaluare a pagubelor şi că în circa două săptămâni rezultatele vor fi înaintate Guvernului pentru ca cetăţenii să primească sprijin din fondul de rezervă.

Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'Horea' al judeţului Mureş, colonel Dorin Oltean, a declarat la rândul său că din cele 353 de case afectate din satele Cuci şi Dătăşeni s-a reuşit repararea a 237 de acoperişuri.

'Activitatea continuă şi astăzi, de la ora 6,30, deja avem peste 100 de cadre MAI în zonă, dintre care 80 de pompieri, 11 poliţişti şi 12 jandarmi. Ne bucură faptul că am reuşit să alimentăm cu energie electrică mare parte din judeţ, rămânând 7 localităţi şi 248 de consumatori nealimentaţi', a arătat col. Oltean. AGERPRES

×
Subiecte în articol: cuci tornada