x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Prejudiciu record pentru un patron din Constanţa! Mii de cizme, confiscate!

Prejudiciu record pentru un patron din Constanţa! Mii de cizme, confiscate!

24 Oct 2018   •   10:16
Prejudiciu record pentru un patron din Constanţa! Mii de cizme, confiscate!

Poliţiştii de frontieră au descoperit în zona de sud a Portului Constanţa, în cadrul unei acţiuni întreprinse cu inspectorii vamali, încălţăminte contrafăcută importată din China, în valoare de peste 1.700.000 lei, informează un comunicat transmis miercuri de Garda de Coastă. 

Potrivit sursei citate, în timpul unui control efectuat asupra unui container sosit din China pentru o socitate comercială din Bucureşti, poliţiştii Gărzii de Coastă, în colaborare cu vameşii, au descoperit 2.496 perechi de încălţăminte, marfa estimată la valoarea de piaţă de 1.722.240 lei, fiind susceptibilă de a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală rezervat pentru o marcă comercială cunoscută. 

Marfa a fost reţinută de autorităţi, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun. 

Administratorul societăţii comerciale este un cetăţean polonez, în vârstă de 54 de ani, cu domiciliul în România. AGERPRES

×