x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Primăria Sector 2 cere sprijinul Guvernului pentru centrul destinat tinerilor consumatori de droguri

Primăria Sector 2 cere sprijinul Guvernului pentru centrul destinat tinerilor consumatori de droguri

de Redacția Jurnalul    |    16 Noi 2024   •   00:40
Primăria Sector 2 cere sprijinul Guvernului pentru centrul destinat tinerilor consumatori de droguri

Primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă, spune că a fost inițiat, vineri, un proiect de hotărâre prin care este solicitat sprijinul Guvernului pentru implmentarea unui sistem integrat privind prevenția, consilierea, tratamentul și reintegrarea socială a minorilor și tinerilor care consumă droguri.

Demersul din Sectorul 2 este similar cu cel realizat de primarul Daniel Băluță și votat vineri de Consiliul Local al Sectorului 4.

„Avem nevoie de un efort comun și coordonat, cel puțin la nivelul Capitalei, petru a combate acest fenomen extrem de grav. Sunt determinat sa lucrez alături de ceilalți primari de sector si alături de Primăria Municipiului București pentru a produce rezultate urgente în lupta împotriva drogurilor”, spune Hopincă, pe Facebook.

Beneficiile acestui proiect sunt: prevenirea debutului sau încetarea consumului de droguri; reducerea consecințelor negative asupra sănătății și comportamentului social al tinerilor; diminuarea infracționalității asociate consumului de droguri; promovarea educației juridice și a unei culturi de responsabilitate civică.

Concret, reprezentanții Primăriei Sectorului 2 vor face prevenție activă în școli și spații publice frecventate de tineri, prin creșterea securității, supraveghere video și puncte de control acces; educație specializată, prin programe de conștientizare susținute de personal calificat, pentru a informa elevii despre pericolele consumului de substanțe interzise. De asemenea, vor exista centre de consiliere psihologică pentru victimele consumului și familiile acestora, în parteneriat cu Ministerul Familiei și centre de tratament pentru tinerii afectați, în colaborare cu Ministerul Sănătății. Totodată, vor exista programe de reintegrare socială pentru victime, pentru a le oferi șansa unui nou început.

Instituțiile centrale și locale implicate, precum Ministerul Sănătății, Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Ministerul Afacerilor Interne și autoritatea locală, vor avea atribuții clare pentru implementarea eficientă a acestui sistem.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: consum de droguri