x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Primarul interimar al Constanţei, nemulțumit de aspectul orașului și a stațiunii Mamaia, ”Au transformat staţiunea într-o extensie a Satului de Vacanţă”

Primarul interimar al Constanţei, nemulțumit de aspectul orașului și a stațiunii Mamaia, ”Au transformat staţiunea într-o extensie a Satului de Vacanţă”

31 Iul 2015   •   19:02
Primarul interimar al Constanţei, nemulțumit de aspectul orașului și a stațiunii Mamaia, ”Au transformat staţiunea într-o extensie a Satului de Vacanţă”

Primarul interimar al Constanţei, Decebal Făgădău, a declarat vineri că este nemulţumit de aspectul oraşului şi de modul în care agenţii economici din Mamaia au transformat staţiunea într-o extensie a Satului de Vacanţă.

"De cifrele de business sunt mulţumit, pentru că dincolo de această temere sau chiar mici jelanii punctuale, în staţiunea Mamaia cifrele au crescut cu 15% faţă de anul trecut. De modul în care arată promenada nu vă pot spune că sunt mulţumit, ci chiar sunt total dezamăgit de modul în care agenţii economici au înţeles să transforme staţiunea într-o extensie a Satului de Vacanţă. Practic, s-au mai liniştit lucrurile în Satul de Vacanţă şi au invadat staţiunea. (...) Văd tot felul de tonete de pop-corn sau porumb fiert care se mută dintr-o parte în alta. (...) Poneii nu au fost autorizaţi, au fost confiscaţi cred că zece ponei până acum. Încercăm să facem cu regulamentul şi cadrul pe care le avem o administrare a prezentului, dar lucrul care trebuie construit trebuie să fie un regulament al staţiunii. Ca să stai să nu te implici şi să aştepţi ca cineva să facă promovare, cineva să facă infrastructura, cineva să finanţeze evenimentele, cineva să le facă pe toate şi tu să fii doar beneficiar, nu cred că este o atitudine ce se va regăsi în viitorul staţiunii Mamaia", a spus Făgădău.

Primarul interimar a afirmat că este nemulţumit şi de aspectul oraşului Constanţa, dar că înţelege obiectiv care sunt cauzele.

"Într-adevăr, despre aspectul oraşului vă spun că sunt nemulţumit, dar trebuie să vă spun că înţeleg obiectiv şi cauzele. Reducerile bugetare, faptul că noi nu am fost nesăbuiţi să aruncăm banii în panseluţe cum au făcut în Bucureşti şi am preferat o politică bugetară prudentă ne-a permis ca anul trecut să încheiem cu excedent, ca şi acum doi ani, ca şi acum trei ani, să nu avem arierate şi să nu fim catalogaţi ca un oraş cu risc bugetar, dar asta are şi o consecinţă. Faptul că astăzi oraşul arată prăfuit, că bordurile nu sunt cele pe care ni le-am dori ... toată lumea se teme de acest cuvânt, bordură, dar el vine să definească o limită clară şi dă o notă de siguranţă şi de civilizaţie (...). Poate vă sună ciudat, dar mi-aş dori să ajung să schimb bordurile, chiar asumându-mi tot paralelismul cu Videanu", a afirmat primarul interimar al Constanţei, la finalul unei şedinţe a Consiliului Local Municipal.

×