x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Pui de lebădă blocat în firul unei undițe, salvat din apele Crișului Repede

Pui de lebădă blocat în firul unei undițe, salvat din apele Crișului Repede

12 Aug 2024   •   18:45
Pui de lebădă blocat în firul unei undițe, salvat din apele Crișului Repede

Pompierii militari orădeni au salvat, luni dimineață, un pui de lebădă parțial imobilizat de firul nailon al unei undițe, pe apele Crișului Repede, în zona Podului Ovid Densușianu.

„Sesizarea cu privire la pericolul în care se afla pasărea a fost primită în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Bihor, în jurul orei 08.25, apelantul precizând că aceasta era blocată pe luciul apei, în imposibilitatea de a-și lua zborul, zbătându-se în încercarea de a se desprinde de un fir de pescuit”, arată ISU Bihor.

La fața locului a fost mobilizat un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului 2 Oradea, cu o autospecială și o barcă din dotarea subunității.

Barca nu a fost folosită, deoarece unui dintre pompieri a intrat în apele Crișului Repede și adus puiul de lebădă la mal, unde echipajul a tăiat firul și a extras cârligul de pescuit din laba păsării.

După ce s-au asigurat că e teafăr, pompierii au eliberat puiul de lebădă în apele Crișului Repede.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: pui lebada undite pompieri