x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Racla cu sfintele moaște ale Sfintei Parascheva a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană

Racla cu sfintele moaște ale Sfintei Parascheva a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană

de Redacția Jurnalul    |    08 Oct 2024   •   11:08
Racla cu sfintele moaște ale Sfintei Parascheva a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană

A început pelerinajul de Sfânta Parascheva la Iași. Marți dimineața, racla cu sfintele moaște a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană și așezată în baldachinul special amenajat.

Pelerinajul a început marți dimineață cu citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva. Ulterior, racla cu sfintele moaște a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană, în cadrul tradiţionalei procesiuni, de către un sobor de preoți și diaconi, în prezența Preasfinţitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopul Iașilor, informează Primăria Iași.

Racla a fost depusă în baldachinul special amenajat, „unde va rămâne până când rândul de închinare va putea fi gestionat din interiorul lăcaşului de cult, moment estimat a fi începând de marţi, 15 octombrie”.

Miercuri seara vor fi aduse de la Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Muntele Athos și sfintele moaște ale Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.

La pelerinaj sunt așteptați, potrivit organizatorilor, peste 300.000 de credincioși.

(sursa: Mediafax)

×