Coliziunea între trenul Interregio Iași - Cluj și un autoturism s-a produs în Câmpulung Moldovenesc, la o trecere la nivel cu calea ferată.
În autoturism se aflau doi bărbați, de 29 și 45 de ani, dintre care unul a rămas încarcerat, fiind în stare de inconștiență. Al doilea, conștient și cooperant, a fost preluat pentru acordarea primului ajutor medical.
Ulterior, după scoaterea bărbatului încarcerat, ambele victime au fost transportate la spitalul din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
În tren se aflau aproximativ 200 de călători, care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, informează ISU Suceava.
Locomotiva a fost avariată și a fost nevoie de înlocuirea ei. Conform reprezentanților căilor ferate, trenul a avut întârzieri de aproximativ 3 ore.
(sursa: Mediafax)