RATB: Am majorat parcul circulant cu o sută de maşini
Directorul general interimar al RATB, Adrian Sorin Mihail, a anunţat că în zilele de sâmbătă şi duminică parcul circulant al regiei a fost majorat cu o sută de maşini, cărora li s-au adăugat, luni, alte 24.
"În perioada zilelor de sâmbătă, duminică am majorat parcul circulant cu o sută de vehicule, respectiv 70 de autobuze, 20 de tramvaie, 10 troleibuze. Iar începând de azi, parcul circulant este majorat cu 18 autobuze, trei tramvaie, trei troleibuze, acesta fiind deocamdată maximul ce poate fi degajat pentru a fi în stradă. Pentru zilele următoare, avem toate forţele la muncă şi vom acţiona în consecinţă. Suntem pregătiţi pentru zilele de marţi, miercuri, cu plugurile perie, (...) avem materiale antiderapante, sunt în stocurile noastre", a precizat el, luni, în cadrul comandamentului de iarnă convocat la sediul Primăriei Generale.
Directorul general interimar al RATB a menţionat că, până în prezent, au fost folosite 76 de vehicule de intervenţie, 15 tone de sare, şase tone de clorură şi 18 metri cubi nisip. Zilnic au acţionat aproximativ 500 de salariaţi. Mihail a adăugat că RATB a luat măsurile necesare pentru ca staţiile şi refugiile să fie deszăpezite, menţionând însă că "mai sunt câteva probleme la refugiile lungi de 60 de metri", unde s-a impus depozitarea temporară a omătului în capătul acestora.
Întrebat de primarul general, Gabriela Firea, dacă a fost revizuit graficul deplasărilor, pentru a evita intervalele prea mari în care circulă maşinile sau succesiunea prea rapidă, Adrian Sorin Mihail a precizat că există controlori de trafic care au atribuţia de a regla timpii respectivi.
Sâmbătă dimineaţa, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat două proiecte de hotărâre privind revocarea CA al RATB şi numirea a şase administratori provizorii, după ce vineri primarul general, Gabriela Firea, a solicitat demiterea Consiliului de Administraţie al regiei, pe motiv că RATB nu a reacţionat prompt în contextul ninsorilor.
Sursa: AGERPRES

Ştiri din .ro
- Urmărire ca-n filme pe străzile din Timișoara, încheiată după ce șoferul a sărit în Bega ca să scape Pressalert.ro
- Fata unui primar PSD a trecut pe la serviciu de nouă ori într-un an și jumătate de când a fost angajată la Direcția pentru Agricultură Caraș Severin. Reacția tatălui după ancheta DNA Pressalert.ro
Rareş Bogdan: Criza politică trebuie să se sfârşească extrem de repede: Nu dă deloc bine nici la Bruxelles, nici la cetățeni
La 6 luni de la trecerea prin COVID-19, mai puțin de jumătate dintre bolnavi au anticorpi
Ateliere de încondeiat ouă și de făcut jucării din lemn, la Muzeul Național al Satului
Mari constructori auto prezintă SUV-uri electrice la Salonul de la Shanghai
Coaliția de guvernare se întâlnește pentru prima dată de la revocarea lui Vlad Voiculescu
Prognoza METEO pe următoarele 2 săptămâni. Vreme în încălzire, dar cu perioade de răcire
Florian Bodog, audiat de Comisia juridică în cazul cererii DNA de încuviințare a urmăririi penale
O nouă tranşă de vaccin Pfizer ajunge astăzi în România
Ministerul Sănătății: Nu există un grup de lucru pentru verificarea raportărilor legal constituit
Guvernul nu a primit niciun document privind înființarea unui grup de lucru privind raportările
Studiu: Majoritatea părinților nu sunt mulțumiți de nivelul de cunoștințe al copiilor
Schimbări majore în Cuba. Partidul Comunist își alege noua conducere
Lovitură. Americanii de la Moderna vin la Varșovia. Sute de persoane vor fi angajate
O asistentă acuză: pacienții sunt consultați din ușă

România pierde războiul cu SARS-CoV-2
