x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Rectificare la bugetul Capitalei. Unde se duc banii

Rectificare la bugetul Capitalei. Unde se duc banii

12 Sep 2017   •   13:50
Rectificare la bugetul Capitalei. Unde se duc banii

Modernizarea sălii de handbal Floreasca, delimitarea liniei de tramvai 21, suplimentarea voucherelor pentru biciclete, crearea unei comisii pentru eliminarea birocraţiei în instituţiile ce ţin de Primăria Bucureşti şi conferirea titlului de cetăţean de onoare al Capitalei sopranei Angela Gheorghiu se numără printre hotărârile adoptate, ieri, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. CGMB a mai decis şi sprijinirea construcţiei Catedralei Mântuirii Neamului cu un milion de euro.

Rectificarea bugetului Capitalei a fost apro­bată, ieri, în şedinţa CGMB, instituţiile care vor beneficia de creşterile cele mai importante de buget fiind Direcţia Generală de Asistenţă Socială, Clubul Sportiv Municipal Bucureşti, Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila" şi Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Al. Obregia". Astfel, bugetul Direcţiei Generale de Asis­tenţă Socială a fost majorat cu 27 milioane lei, ajungând la un total de 123 milioane, iar Clubul Sportiv al Munici­piului Bucureşti a primit 10,2 milioane de lei, ajungând la un buget total de 61,9 milioane. De asemenea, s-a decis majo­rarea bugetului RADET cu 3,8 milioane euro pentru eficien­tizarea alimentării cu energie termică şi modernizarea centralelor termice. Cu 2,8 milioane euro se va suplimenta bugetul PMB pentru Capitolul Ordine Publică şi Siguranţă, în vederea achiziţionării a 12 utilaje de topit zăpada – şase utilaje de capacitate mare (200 mc de zăpadă/ oră) şi şase utilaje de capacitate mică (10 mc de zăpadă/oră). De asemenea, 2,7 milioane euro în plus au fost alocate la RATB pentru dotarea tramvaielor şi troleibuzelor cu sisteme de climatizare. În şedinţă s-a mai decis şi suplimentarea vouche­relor pentru biciclete cu până la 25.000, acestea putând fi folosite la achiziţionarea de biciclete, biciclete electrice, trotinete electrice şi dispozitive de tip Segway/Ninebot. Consi­lierii au împuternicit Consiliul Local al Sectorului 1 să preia decizia privind încheierea unui protocol de colaborare cu Federaţia Română de Handbal în sensul modernizării sălii de handbal „Lucian Grigorescu” din cartierul Floreasca. În şedinţa de ieri s-a mai luat decizia de a se aloca încă un milion de euro la bugetul destinat Catedralei Mântuirii Neamului, în urma unei solici­tări a Patriarhiei Române. În cadrul şedinţei s-a hotărât şi înfiinţarea unei comisii speciale pentru identificarea barierelor birocratice în relaţia cetăţe­nilor cu administraţia publică locală a Municipiului Bucu­reşti. Comisia va fi formată din cinci consilieri municipali, câte unul din partea fiecărui grup politic reprezentat în CGMB. Alte planuri aprobate prevăd delimitarea liniei de tramvai 21 faţă de traficul auto general, după modelul liniei 41, lucrare care ar trebui finalizată în două luni pentru 3,9 milioane de lei.

×