x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Restricţii de circulaţie pe Autostrada Soarelui. Vezi care este programul

Restricţii de circulaţie pe Autostrada Soarelui. Vezi care este programul

16 Iun 2016   •   14:56
Restricţii de circulaţie pe Autostrada Soarelui. Vezi care este programul
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă şoferii că circulaţia vehiculelor rutiere se desfăşoară restricţionat pe unele sectoare de autostrăzi şi drumuri naţionale europene în zilele de sărbătoare legală. Astfel, circulaţia este interzisă pentru vehiculele rutiere, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, cu ocazia Rusaliilor (sâmbătă 18 iunie, duminică 19 iunie şi luni 20 iunie 2016.

Pe autostrada A2 lucrările se vor desfășura astfel: București (intersecţie A2 cu Centura Bucureşti) – Fundulea – Lehliu (intersecţie A2 cu DN3) – Feteşti (intersecţie A2 cu DN 3B) – Cernavodă (intersecţie A2 cu DN3) – Murfatlar (intersecţie A2 cu DN3), pe ambele sensuri. Sâmbătă, autostrada va fi închisă între orele 16.00 – 22.00, iar duminică și luni, între orele 06.00 – 22.00. Se aplică pentru vehiculele rutiere cu MTMA mai mare de 3,5 tone.

×