Piaţa Sudului din Capitală s-a redeschis, astăzi, după ce a fost modernizată, cu spaţii comerciale reconfigurate. Au fost amenajate 145 de tarabe pentru producătorii de fructe și legume, aranjate pe două nivele, și 37 de spații comerciale. Valoarea investiţiei s-a ridicat 8 milioane de euro, plus TVA.
"Investiţia de la Piaţa Sudului este complexă şi integrată. Ea este alcătuită din corpul central al clădirii, cu două corpuri anexe, totalizând o suprafaţă de peste 6.000 de metri pătraţi. Are o esplanadă verde, parcul central - pentru că întreaga zonă a fost regândită şi urbanizată corespunzător. Mai mult de atât, peste drum avem o parcare etajată, o premieră în Bucureşti, o parcare modulară, cu o capacitate de aproximativ 300 de locuri", a spus primarul sectorului 4, Daniel Băluță.
De săptămâna viitoare va fi implementat un sistem electronic de atribuire a tarabelor.
Piaţa este autorizată pentru securitatea la incendiu şi are instalaţii de climatizare.
Ordinea în piaţă şi în proximitatea acesteia este asigurată de o firmă de pază şi de echipaje ale poliţiei locale.
"Sunt două categorii de elemente comerciale. Pe de o parte avem tarabele, unde în proporţie de 80% sunt producători - acesta fiind un alt scop pe care acest demers l-a avut, acela de a stimula întreprinzătorii din zonele limitrofe Bucureştiului. Costurile pe care tarabele îl au este identic cu cel pe care l-am avut în urmă cu an şi jumătate, când am început reabilitarea. Celelalte spaţii comerciale au fost atribuite, o parte dintre ele - pentru că mai sunt şi câteva care nu au fost încă atribuite - în urma unor licitaţii. De exemplu, pentru corpurile din faţă, costul chiriei este aproximativ 35 de euro/metru pătrat. Pentru o tarabă este în jur de 20 de lei pe zi", a explicat edilul.
Corpul 1 al ansamblului, central, are un regim de P+1, realizat pe o structură metalică în formă de arce, cu faţade vitrate şi copertină de sticlă în zona de acces. Este dedicat comerţului la tarabe și în magazine independente.
Corpul C2 este un pavilion cu spaţii de închiriat, aflat în lungul străzii Niţu Vasile, în partea de vest a amplasamentului, amenajat pentru comercializarea produselor fast-food, panificaţie, patiserie, cofetărie.
Corpul C4 este o clădire cu un regim de înălţime subsol+parter, amplasat lângă C1 şi paralel cu C2. La parter au fost amenajate zone comerciale destinate închirierii, iar la subsol - spaţii tehnice.
În zona tarabelor au fost amenajate zone distincte cu fântâni pentru spălarea fructelor şi legumelor, camere frigorifice pentru păstrarea produselor perisabile, vestiare şi grupuri sanitare distincte pentru personalul de deservire şi clienţi.