x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Șase mașini implicate într-un accident pe A2

Șase mașini implicate într-un accident pe A2

de Redacția Jurnalul    |    01 Mai 2025   •   08:52
Șase mașini implicate într-un accident pe A2
Sursa foto: Arhiva Jurnalul

Șase mașini au fost implicate, joi, într-un accident pe Autostrada A2, în zona localității Dragalina, județul Călărași. Toate vehiculele au rămas imobilizate pe benzile de rulare, informează Centrul Infotrafic.

„Traficul se desfășoară dirijat, pe banda de urgență, pe Autostrada A2 sensul București – Constanța, la kilometrul 94, în zona localității Dragalina, județul Călărași, după ce șase autovehicule implicate într-o coliziune au rămas imobilizate pe benzile de rulare”, transmite sursa citată.

Trei persoane necesită îngrijiri medicale la fața locului, urmând să se stabilească dacă este necesar transportul acestora la spital.

Se estimează reluarea circulației în condiții normale joi, după ora 09:30.

Circulația se desfășoară pe ruta alternativă: A2 – kilometrul 64 – Lehliu – Gară – DN 3A – Drajna – A2 – kilometrul 105.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: masini accident a2